Tabăra de înot, organizată de tinerii din Mediaș, la a 5-a ediție
Asociația Tinerilor Maghiari din Mediaș dă startul celei de a V.-a ediții a Taberei de Înot în perioada 26 iulie – 2 august 2015. Aflat la cea de a 5-a ediție, proiectul se va desfășura în localitatea Vlăhița, Campingul Napsugár. Anul acesta tabăra are 72 de protagoniști, care vor avea ocazia să işi însușească cel puțin una din cele patru stiluri de înot.
Programul taberei include ore de înot, jocuri în echipă, sesiuni cultural-educative, artistice şi foc de tabără.
Scopul proiectului a rămas neschimbat față de edițiile precedente, tema principală fiind înotul, dar totodată se pune accentul și pe situația actuală a tinerilor privind implicarea acestora în viața comunității, precum dezvoltarea şi diversificarea acțiunilor de timp liber și implicit prezentarea unui stil de viață sănătos.
Unul dintre cele mai importante aspecte pe care pun accentul tinerii organizatori este întărirea şi dezvoltarea relațiilor dintre tinerii maghiari din județul Sibiu, menținerea unei nevoi de comunicare pe care acești tineri o pot dezvolta în limba maternă, și schimbului de experiență dintre ei. Totodată, anul acesta vor participa voluntari și din partea partenerilor noștri locali - Consiliului Local al Tinerilor din Mediaș.
- Autentificare pentru a posta comentarii