Uniunea Tineretului Democrat Maghiar din Mediaș – Mediaș 2018
Organizația noastă încheie un an plin de succes și de realizări, din mai multe puncte de vedere, pe care am dori să vi le prezentăm în cele ce urmează. Am încheiat un an plin de realizări, un an care s-a dovedit a fi în același timp și foarte provocator, în care am avut de înfruntat și numeroase greutăți. Bilanțul anului trecut arată bine: am crescut, ne-am dezvoltat, iar această creștere, de bună seamă, își va aduce aportul în viața comunității maghiare din Mediaș, din județul nostru și de ce nu, în viața comunității maghiare din Transilvania.
La începutul anului trecut, echipa noastră a pornit la drum cu un plan de lucru, prin care ne-am fixat prioritățile și prin care ne-am stabilit principalele activități. Aș aminti faptul că de-a lungul anilor, organizația noastră a devenit principalul promotor al vieții sociale al comunității maghiarilor din județul Sibiu, inițiind și organizând diverse evenimente cu și pentru coetnicii noștri.
Anul 2018 a fost unul, în care, ca de fiecare dată, ne-am făcut prezența la toate evenimentele comemorative, la toate serbările, care au avut loc atât în orașul nostru, cât și în împrejurimi. De cele mai multe ori,am participat la aceste evenimente în calitate de organizatori sau co-organizatori, punându-ne în slujba comunității noastre, așa cum s-a întâmplat și pe 15 martie, când s-a comemorat Revoluția de la 1848-1849. Cu această ocazie s-au organizat în Mediaș și în alte localități din județ, activități cultural-artistice, depuneri de coroane la monumentele emblematice.
Un target aparte al anului 2018 a fost, încă de la început, redactarea și depunerea proiectelor în vederea obținerii finanțării pentru ca comunitatea noastră să se poate bucura de serviciile noastre în mod gratuit, cum am făcut-o și până acum.
Cea mai mare provocare a anului trecut a fost Programul Prelungit. Am mărit personalul (de la cinci la opt angajați). În cadrul programului prelungit oferim gratuit, zilnic o masă caldă pentru 50-60 de elevi. De asemenea, am prevăzut buget și pentru diverse materiale didactice, rechizite pentru ca procesul educativ să fie cât mai atractiv pentru elevii înscriși în program. Din fericire, am reușit să încheiem anul fără probleme, reușind să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus sub acest aspect.
În continuare lucrăm la extinderea acestui program. Ne dorim pe viitor ca și alți elevi, din alte șapte județe să beneficieze de acest program. Pentru asta, însă, este nevoie de un proiect elaborat, de un plan bine bus la punct, ca cei 1700 de elevi vizați să se poată bucura, în mod gratuit, de tot ceea ce presupune acest program prelungit. Suntem de părere că acest program este vital pentru comunitatea maghiară din diaspora internă: încheagă comunitatea și împiedică pierderea identității noastre etnice. Implementarea și extinderea acestui program, însă, se dovedește a fi dificilă din lipsă de fonduri, dar sperăm, ca cei care sunt în măsură să ne ajute,vor înțelege marele beneficiu și importanța acestui proiect, și în cele din urmă, ne vor susține.
Pe parcursul anului am reușit să organizăm evenimentele, devenite deja tradiționale în rândul comunității noastre, dintre care aș aminti:
- Festivalul de Dansuri populare Vándorcsizma, care anultrecut a ajuns la a XVI-a ediție, având loc în data de 2 iunie, în Parcul Greweln din Mediaș;
- Tabăra de Înot, realizată în cadrul proiectului: Europa Minorităților, care s-a desfășurat în Vlăhița, județul Harghita, în a doua jumătate a lunii iulie, la care au participat 70 de tineri – anul trecutajungând la a 8-a ediție;
- Zilele Culturale Maghiare din județul Sibiu a ajuns anul trecut la a 20-a ediție, s-a organizat în a doua jumătate a lunii octombrie în zece localități din județ.
Aș aminti, totodată, faptul că pentru prima dată, anul acesta am aplicat, cu succes, pentru un nou proiect în cadrul programelor Erasmus+. Proiectul s-a derulat în perioada 19-27 ianuarie 2019, la Mediaș, la care au participat 44 de tineri din zece țări.
În anul 2018, prin cadrul programului Petőfi Sándor, un nou voluntar (bursier) s-a alăturat echipei:Töttösi Gergő, care a venit în locullui Ferencz Klaudia.
Am reușit să edităm 12 ediții din publicația culturală lunară Nagy-Küküllő. Publicația a fost distribuită gratuit pentru 1300 de maghiari din Mediaș și pentru alți 700 din împrejurimi, pentru cei din urmă distribuirea fiind realizată cu ajutorul parohiilor din zonă. Echipa noastră s-a îngrijit ca aceste publicații să ajungă la toți cei interesați, implicându-se atât în redactarea și editarea publicației, cât și în distribuirea ei, fie prin poștă, fie împărțind, personal, în anumite duminici, în curtea Bisericii Reformate din Mediaș, după slujba religioasă, înfruntând câte o dată și capriciile vremii.
Chiar și sediul nostru, Casa Millenium, a trecut prin mari schimbări anul trecut. Am reușit să obținem finanțări, donații pentru renovarea sediului. Astfel, comunitatea noastră își va putea desfășura activitatea în noul an într-un mediu curat, atractiv și modern. Menționez că Casa Millenium, inaugurată în anul 2000 este renovată complet pentru prima dată.
Membri organizației noastre au activat cu succes și individual: au participat la diverse cursuri de perfecționare, la trainig-uri, la concursuri și altele. Voluntara noastră, Buryán Tünde a petrecut 5 săptămâni în Bruxelles și în Strasbourg ca stagiar la Parlamentul European. Palea Kinga a participat la cursurile de formare Konrad Adenauer Stiftung, curs organizat în diferite părți ale tării. Kiss Noémi și ȘoldorfeanZsuzsa au realizat și ele diverse proiecte în cadrul asociației femeilor maghiare din UDMR.
Fiecare membrual organizației noastre, împreună cu voluntarii noștri își încheie anul cu o activitate bogată și diversă. Sunt mândru de noi și știu că împreună suntem capabili de multe, că nimic nu este imposibil atâta vreme cât avem încredere în viitorul comunității noastre și atâta vreme cât vedem sensul muncii noastre. Comunitatea noastră din Mediaș și din județul Sibiu încă este departe de acel moment în care să spună: ultimul stinge lumina.
Vreau să mulțumesc pe această cale tuturor celor care ne-au ajutat și ne-au sprijinit de-a lungul anului. Susținându-ne pe noi, susțin întreaga noastră comunitate.
Balázs Botond, președinte.
- Autentificare pentru a posta comentarii