Retrospectiva celei de a 9.-a ediții a taberei de înot
În cadrul proiectului Europa Minorităților, Uniunea Tineretului Democrat Maghiar din Mediaș a organizat cea de-a 9-a ediție a Taberei de Înot la Vlăhița, pentru 70 de tineri maghiar din județul Sibiu.
Tema din acest an a fost conturată în jurul unui stil de viață sănătos și a petrecerii timpului liber într-un mod util.
Timp de șapte zile tinerii au participat la diferite activități, printre care menționăm: sportive precum înotul, fotbalul, meta, frizbi-ul, steel combat, precum activități educative: prezentări despre alimentația sănătoasă, produse cosmetice naturale și despre ocrotirea mediului înconjurător. Ei au fost împărțiți pe echipe. Echipele au concurat intre ele, prin diferite jocuri, dar au avut ocazia de a și cânta în cadrul serii de karaoke, de a juca teatru, improvizând secvențe de film stabilite de către organizatori. Participanții au avut parte și de surprize: simulator 9D, o zi întreagă de jocuri și activități în aer liber. Din program nu au lipsit nici seara de film, înotul de seară, focul de tabără, respectiv în ultima seara party-ul organizat de rămas bun. Pe parcursul taberei am avut și invitați de onoare, precum părintele Böjte Csaba, care la începutul taberei a binecuvântat participanții și președintele Uniunii Democrate Maghiare din România Kelemen Hunor, care a povestit copiilor cum e să fii politician și a răspuns întrebărilor adresate de către participanți.
Criteriul cel mai important al taberei este cunoașterea limbii materne și folosirea limbii pe tot parcursul taberei. Participanții având posibilități reduse în viața de zi cu zi în ceea ce privește folosirea limbii materne, acesta fiind unul din motivele pentru care organizăm tabăra.
”Și anul acesta putem spune că tabăra a fost un succes, și asta nu o spunem doar noi, participanții în ultima zi au completat chestionare anonime în legătură cu timpul petrecut, cazarea, masa, programele și activitățile. Am primit multe reacții pozitive din partea participanților cât și din partea părinților care ne-au întâmpinat cu reacții pozitive și ne doresc succes în continuare.” a menționat organizatorul principal al proiectului Balázs Botond
Pe această cale dorim să le mulțumim părințiilor pentru încredere acordată, totodată mulțumim finanțatorilor care au contribuit la buna desfășurare a proiectului: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Uniunea Democrată Maghiară din România, Fundația Communitas, Fundația Bethlen Gabor.
- Autentificare pentru a posta comentarii