Back to top

Zilele Culturii Maghiare din județul Sibiu ediția a XXIV-a

Zilele Culturii Maghiare din județul Sibiu ediția a XXIV-a

În perioada 14-23 octombrie 2022, revenim cu a 24-a ediție a Zilelor Culturii Maghiare din județul Sibiu. Anul acesta sărbătorim douăzeci și patru de ani, de când toamna, pentru comunitatea maghiară din județ înseamnă evenimente și festivități.

Programe pentru copii, activități hand-made, festivități, comemorări, seară maghiară, bal al strugurilor, musical, proiecție film, expoziție, spectacole de dans popular și multe alte evenimente își așteaptă publicul timp de zece zile.

Nu putem să nu menționăm importanța Zilelor Culturii Maghiare din județul Sibiu. Acestea sunt zilele în care comunitatea maghiară din județ are posibilitatea de a participa la evenimente culturale maghiare, deoarece în timpul anului acestea nu sunt accesibile pentru publicul maghiar din județul Sibiu.ț

Totodată dorim să menționăm că în cadrul acestei ediții sărbătorim 300 de ani de la prima atestare documentară a învățământului în limba maghiară din Mediaș, dedicând primele două zile ale evenimentului acestei festivități. Vor fi prezente personalități importante, foști profesori și elevi ai școlii. Școala Generală Bathory Istvan din Mediaș este singura școală cu predare exclusiv în limba maghiară din județul Sibiu.

Intrarea va fi liberă la toate programele, dar până atunci eliberați-vă calendarul, revenim cu informații în curând!

Primăria Municipiului Mediaș este și anul acesta partener principal al proiectului, dar menționăm și alți finanțatori: Uniunea Democrată Maghiară din România, Fundația Communitas, Fundația Bethlen Gábor. Organizatorii acestei ediții: Uniunea Tineretului Democrat Maghiar Mediaș, Uniunea Democrată Maghiară din România organizația locală Mediaș și organizația județeană Sibiu, Societatea Maghiară de Cultură din Transilvania organizația județeană Sibiu, parteneri și/sau coorganizatori: Formația de dansuri Gyöngyvirág din Mediaș, Școala Generală Báthory István din Mediaș, bisericile istorice maghiare.

 

Program

 

Vineri, 14 octombrie

ora 17:00 – Festivitatea de deschidere

Slujbă ecumenică, Corul ecumenic

Expoziție de desene, Concert de muzică veche

Locație: Biserica Romano-Catolică Mediaș

 

Sâmbătă, 15 octombrie

ora 11:00 – Báthory 300

Festivitate cu ocazia a 300 de ani de la prima atestare documentară a școlii maghiare din Mediaș. 

Locație: Școala Generală Báthory István din Mediaș

 

ora 16:00

„Umil pentru comunitate” – comemorare Búzás Árpád

Slujbă, Prezentare de carte, Proiecție film documentar

Locație: Biserica Romano-Catolică și Sala Mare a Parohiei, Mediaș

 

ora 20:00

Balul Strugurilor și întâlnirea foștilor elevi ai școlii Báthory

Locație: Asam events (fosta Automecanica), Mediaș

 

Duminică, 16 octombrie

ora 17:00

Rézhúron - Ansamblul de Dansuri „Trei Scaune” 

Locație: Sala Traube, Mediaș

Luni, 17 octombrie

ora 10:00

Mesebölcső – program pentru copii, Csernik Pál Szende

Locație: Sala Traube, Mediaș

 

Marți, 18 octombrie

ora 10:00

Mesebölcső – program pentru copii, Csernik Pál Szende

Locație: Sala Oglinzilor, Sibiu

 

Joi, 20 octombrie

ora 18:00

Activități hand-made, Lukács Gyöngyi

Locație: Biserica Romano-Catolică, Copșa Mică

 

Vineri, 21 octombrie

ora 18:00

Seară Maghiară

Locație: The Ours, Mediaș

 

Sâmbătă, 22 octombrie

ora 20:00

Balul Strugurilor

Locație: Căminul Cultural, Alma

 

Duminică, 23 octombrie

ora 10:00

Slujbă

Comemorarea revoluției din 1956

Depunere de coroane

Locație: Biserica Reformată, Mediaș

 

ora 17:00

Festivitatea de închidere a Zilelor Culturii Maghiare din județul Sibiu

Rockmusical (fragmente) – Moovie Tenors

Locație: Sala Traube, Mediaș