Cum a fost la Festivalul dansurilor populare maghiare „Vándorcsizma” ediția 2024
Sâmbătă, parcul Greweln a găzduit a 21-a ediție a Festivalului de dansuri populare maghiare „Vándorcsizma”. Conform tradiției, evenimentul a debutat la ora 12:00 cu parada porturilor populare pe ruta Casa Millennium – Piața Corneliu Coposu, acolo unde s-a transmis salutul de bun venit și a avut loc un scurt spectacol de dans al tuturor formațiilor prezente.
Tradiția culinară nu a lipsit nici anul acesta, iar interesul publicului a fost unul deosebit. La concursul de gătit s-au înscris zece echipe, împărțite în două secțiuni: mâncare tradițională maghiară și gulaș. Juriul a fost format din Chef Tiberiu Csiszer, Chef Lucian Păun și Chef Erni Schmidt. La secțiunea mâncare tradițională maghiară, câștigătoare a fost echipa Gabi & Prietenii din Cluj Napoca. La secțiunea Gulaș a câștigat echipa Jóbarátok (Prieteni Buni) din Mediaș.
Festivalul „Vándorcsizma” a fost organizat de Uniunea Tineretului Democrat Maghiar Mediaș, UDMR organizația județeană Sibiu și Asociația Culturală „Gyöngyvirág” din Mediaș. Partener principal și la ediția din acest an, a fost Primăria Mediaș, Consiliul Județean Sibiu, Muzeul Astra, Fundația Communitas, Fundația Bethlen Gabor (HU).
- Autentificare pentru a posta comentarii