A șaptea ediție a taberei de înot, un proiect de succes
Peste 70 de tineri din județul Sibiu (Mediaș, Sibiu, Dumbrăveni, Ocna Sibiului, Șelimbăr, Șmig) au participat în perioada 23-29 iulie 2017 la proiectul “Tabăra de înot” (organizat în cadrul Proiectului Europa Minoritățiilor) desfășurat în localitateaVlăhița, în Campingul Napsugár.
O serie de programe i-a așteptat pe participanți în ziua de luni. Diferite activități sportive, de înot și de dezvoltare a personalității au făcut parte din programul zilei. După-masa l-am avut invitat pe Dénes Csaba, care a susținut o prezentare despre scrisul străvechi runic al maghiarilor din bazinul Carpatic, iar seara a avut loc o proiecție de film.
Ziua de marți a fost una plină de activități recreative, sportive și distractive. După antrenamentul de înot, ne-am mișcat în ritmuri Steel Combat, apoi am pictat pe lemn. Seara s-a terminat cu nelipsita atmosferă de karaoke.
Ziua de miercuri s-a bazat pe colaborarea între participanți, aceștia putând avea rezultate bune numai prin lucrul și spiritul de echipă. Astfel, impactul acestei colaborări s-a materializat prin compunerea imnului pentru fiecare echipă, a meciurilor de frizbee și a concursului de "Just Dance".
Președintele MIÉRT, Oltean Csongor a vorbit participanților despre voluntariat și oportunitățile oferite de această activitate. Am încheiat ziua de miercuri în piscină, la înotul de noapte.
Baseball, fotbal, războiul numerelor, seară de dans, foc de tabără și înot.
O zi obositoare dar interesantă pentru participanții celei de-a șaptea ediții a taberei de înot. Pe lângă activitățile de dezvoltare a personalității, participanții, prin bunăvoința formației și al lui Szasz Attila, au învățat pașii dansului din zona Nirajului. Chiar dacă voia bună a fost prezentă pe tot parcursul activităților, punctul culminant a fost atins în timpul focului de tabără.
Nici vremea nefavorabilă nu a înrăutățit atmosfera taberei. În locul antrenamentului de dimineață, tinerii au participat la un joc strategic, în care munca în echipă și-a spus cuvântul.
În programul de după-masă a fost cuprins și un concurs de înot, iar apoi a sosit cea mai așteptată clipă a taberei, surpriza, care a constat în Spuma Party, powered by DJ Pici (Pikowatt).
A șaptea ediție a proiectului „Tabăra de înot”, organizată la Vlăhița în Campingul Napsugar a luat sfârșit cu evaluarea întregii săptămâni și premierea participanților. De-a lungul săptămânii, tinerii au participat la diferite concursuri și activități unde și-au putut dovedi aptitudinile. Organizatorii au urmărit cu atenție rezultatele acestora și le-au punctat ca atare. Cel mai important lucru pe care l-au urmărit organizatorii a fost spiritul de echipă. La final, Balázs Botond, organizatorul taberei, le-a mulțumit tinerilor participanți și voluntarilor pentru implicare și pentru amintirile frumoase cu care fiecare rămâne în urma taberei.
Pentru buna desfășurare a evenimentului dorim să mulțumim finanțatorilor și partenerilor acestui proiect: Departamentul pentru Relații Interetnice, Romgaz S.A., Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu, UDMR, Fundația Communitas și Fondul Bethlen Gabor.
- A hozzászóláshoz be kell jelentkezni