În 28 ianuarie a.c., Asociația Uniunea Tineretului Democrat Maghiar din Mediaș a organizat o excursie comemorativă de la Mediaș la Cluj-Napoca, având ca temă principală comemorarea deportaților civili în al Doilea Război Mondial în URSS. Guvernul Ungar a finanțat excursia în cadrul programul GULAG-GUPVI, pentru organizarea de comemorări, realizare de expoziții, filme documentare etc.

În cadrul excursiei, profesorul universitar dr. Murádin József a prezentat pe scurt într-o proiecție rezultatul unui studiu recent finalizat pe această temă. Una din motivele pentru care acest subiect prezintă interes și merită atenție este faptul că cei deportați au fost civili, conducerea comunistă de la Moscova a luat decizia în 1944 că are nevoie de un anumit număr de deținuți, iar armata intrată în Transilvania a început procesul de deportare la început cu bărbați cu vârste cuprinse între 14-45 de ani, iar la final nu a mai contat etnia, vârsta, sexul, fiind deportați civili, chiar și comuniști, pentru a își atinge targetul.

Statisticile spun că s-au deportat în jur de 20.000 de maghiari și aproape 100.000 de sași în această perioadă, jumătate din aceștia nu s-au mai întors acasă datorită condițiilor inumane și a frigului.

Statutul deportaților civili a fost la fel ca și al soldaților deținuți de trupele sovietice, aceștia nefăcând diferență între ei.

În cadrul proiecției, s-au prezentat destinele câtorva deportați, cum ar fi cazul ceferistului român de la Blaj, care în timpul serviciului îndruma trenul marfar care deporta spre URSS deținuții. Din cauza deceselor dese și a celor care evadau, pe parcursul călătoriei numărul deportaților scădea. În momentul în care trenul pleca din gara de la Blaj, unul din soldații sovietici a întins mâna către ceferist; acesta, crezând că este un gest de prietenie, de salutare a întins și el mâna, dar a fost ridicat în vagon și deportat. Motivul pentru care l-au ridicat a fost faptul că era îmbrăcat în uniformă, iar acest lucru arăta bine în statistici, necontând etnia lui. Pentru sovietici, nu mai existau nume, ci doar cifre, persoanele pierzându-și numele și identitatea, devenind un simplu număr.

Un alt caz cutremurător a fost al unui deținut care, în momentul în care trecea marfarul cu cei deportați prin Mediaș, a aruncat mai multe scrisori, prin care dorea să-și anunțe familia că este deportat în Uniunea Sovietică. O doamnă din Mediaș a găsit una din aceste scrisori; întâmplarea având un impact emoțional asupra ei, a decis să trimită scrisoarea familiei deportatului. În multe cazuri, familiile deportaților nu aveau cunoștințe despre soarta acestora, ei fiind luați direct de pe stradă, îmbrăcați de multe ori neadecvat frigului din Siberia. Acestea sunt doar două exemple din sutele de mii de cazuri; aproape fiecare familie a avut pe cineva drag deportat în unul din cele 12 de lagăre și 72 de sublagăre din URSS.

Una dintre cele mai mari probleme ale celor care s-au întors a fost faptul că nu au avut voie să discute cu nimeni despre ce s-a întâmplat și, chiar și acum, supraviețuitorii vorbesc cu frică despre ce au avut de pătimit. Dreptul lor la comemorare a fost interzis foarte mult timp, iar acum, când există acest drept, trebuie să ne amintim și să nu lăsăm uitării victimele civile ale acestei „tren al nedreptății”.