Cine suntem și cu ce ne ocupăm. Partea a 2-a
Continuăm prezentările. Luna trecută s-au prezentat deja două dintre colegele noastre. Scopul nostru este acela ca toată lumea să ne cunoască. Totodată, ne dorim ca prin prezentarea echipei să vă oferim introducere în activitatea organizației noastre.
Șoldorfean Zsuzsa
Lucrez pentru UTDM – Mediaș din septembrie 2017, unde îmi desfășor activitatea ca supraveghetor pentru clasa a III-a, în cadrul programului prelungit. Sarcina mea este să mă ocup de elevii clasei a III, de luni până vineri, între orele 13 - 16, după terminarea orelor de curs. Activitatea noastră începe cu servirea prânzului, activitate la care încerc de fiecare dată să implic elevii clasei, încercând astfel să îi responsabilizez, să îi învăț să-și îngrijească mediul lor de lucru. După ce mă asigur că toate sunt la locul lor, ne ocupăm de temele de casă. Lucrăm ca o echipă, facem asta împreună de mai bine de un an. Ne-am obișnuit deja unii cu alții. În tot acest timp i-am cunoscut, m-am familiarizat cu obiceiurile lor și cu felul fiecuruia de a fi.
De-a lungul anului am învățat să tratez fel de fel de situații. M-au ajutat mult, în acest sens, cursurile de formare care au fost facilitate de Casa Millennium, în repetate rânduri.
M-am străduit să implic copiii în cât mai multe activități. Astfel, că înaintea anumitor evenimente deosebite, înainte de marile sărbători religioase, am creat cu elevii cadouri pentru părinți. M-am străduit să vin în fața copiilor cu idei cât mai creative și cât mai atrăgătoare pentru ei.
Până la ora 13 sunt la Casa Milenium, unde încerc să mă fac utilă, implicându-mă în fel de fel de activități, cum ar fi introducerea de date pentru MSP, lucru pe care l-am realizat împreună cu colegii mei, pe o perioadă de cinci luni, din octombrie până în februarie.
Anual au loc anumite evenimente majore, cum ar fi Festivalul Vándorcsizma, Tabăra de înot pentru copii, Zilele Culturii Maghiare din județul Sibiu și altele. Organizarea acestor evenimente necesită multă muncă și încerc de fiecare dată să ajut cu ce pot.
Cel mai mult mă bucură faptul că am posibilitatea de a mă ocupă de copii. Întotdeauna mi-am dorit asta. Pentru mine, postul de supraveghetor nu e un simplu loc de muncă, o simt ca pe o chemare.
Palea Kinga Zsuzsanna
Din aprilie 2018 sunt angajata UTDM – Mediaș. De aproape 3 luni fac parte dintr-un colectiv minunat.
Munca mea se împarte din două părți. Începe la Casa Millennium, iar după prânz schimb locația, desfășurându-mi activitatea la Școala Gimnazilă Báthory István.
La Casa Millennium mă implic în redactarea ziarului nostru, mă pregătesc pentru orele de după masă sau ajut la organizarea anumitor evenimente.
Deși sunt aici de puțin timp, am ajutat la organizarea Festivalului Vándorcsizma din iunie 2018, ceea ce mi-a oferit oportunitatea de a vedea întreg procesul, dar și munca ce stă în spatele organizării unui eveniment de o asemenea amploare. Deși novice în domeniu, mi s-au încredințat sarcini pe care le-am luat drept provocări. Una dintre responsabilitățile mele era aceea de a asigura masa artiștilor care au urcat pe scena festivalului.
În prezent, împreună cu colegii mei, organizăm programul de activități pentru următoarea ediție a Taberei de înot.
Indiferent de sarcinile care mi s-au dat, pe toate le-am făcut cu entuziasm și sunt convinsă că și pe viitor voi proceda la fel.
- A hozzászóláshoz be kell jelentkezni