Back to top

Lista lui Benedek / Măsurile UDMR de gestionare a epidemiei și de redresare economică

Lista lui Benedek / Măsurile UDMR de gestionare a epidemiei și de redresare economică

UDMR a elaborat un pachet de măsuri de protecție pentru combaterea efectelor pandemiei de coronavirus și împotriva unui colaps economic previzibil, anunță parlamentarul sibian Benedek Zakariás, liderul grupului UDMR din Camera Deputaților.

 

„Reducerea riscurilor este obiectivul nostru principal. Din acest motiv,  propunerile noastre lasă la latitudinea comunităților locale să impună restricții suplimentare și totodată lasă la latitudinea părintelui decizia participării copilului la educația față în față. Suspendarea funcționării piețelor alimentare din spațiile închise a fost o lovitură severă pentru producătorii autohtoni. Parlamentul a decis să retragă această măsură, sperăm că și guvernul va vedea că a greșit și va acționa în vederea redeschiderii piețelor“, a precizat Benedek.

Atribuții sporite

În opinia deputatului Benedek Zakariás, măsurile epidemiologice și restricțiile locale nu trebuie să fie decise la nivel central, ci administrațiile locale și direcțiile județene de sănătate publică să decidă în cazul suspendării activităților economice și educaționale sau al carantinării localităților.

Pentru îmbunătățirea eficienței anchetelor epidemiologice, ancheta trebuie derulată în primele 24 de ore de la confirmare, pentru fiecare persoană infectată. Și în acest domeniu este urgent nevoie de extinderea capacității de testare, ceea ce presupune o creștere de 3-4 ori față de capacitatea actuală.

Totodată, Uniunea se declară în favoarea reducerii birocrației aferente înregistrării, îngrijirii pacientului la domiciliu și tratamentului infecțiilor cu coronavirus prin mijloace digitale.

Testare masivă

În plus, UDMR cere Guvernului să extindă urgent capacitatea de testare. „Putem obține o imagine reală a numărului de infectări numai dacă efectuăm suficiente teste, pe baza anchetelor epidemiologice. Testarea trebuie extinsă la persoanele potențial infectate, identificate pe baza anchetelor epidemiologice, deci este necesară elaborarea unui nou protocol de testare. Astfel este necesară introducerea testării săptămânale gratuite pentru medicii de familie, personalul din sistemul de sănătate și creșe, precum și pentru profesori, după redeschiderea școlilor și a grădinițelor“, susține Benedek Zakariás.

Garantarea serviciilor medicale în spitale

În condițiile în care majoritatea pacienților care au nevoie de îngrijire sunt pacienți cronici neinfectați Benedek este de părere că trebuie asigurată îngrijirea spitalicească pentru orice pacient a cărui stare medicală o impune. „Trebuie restabilită cât mai curând îngrijirea completă a pacienților cu boli cronice, care nu sunt infectați cu COVID“, a subliniat acesta.

Restart în educație

În zonele în care situația epidemiologică o permite, UDMR dorește să fie reluat procesul educațional până în clasa a IX-a. „Elevii se află într-un mediu controlat, iar cadrele didactice fac tot posibilul să respecte normele de sănătate publică. Supravegherea și evaluarea zilnică a stării de sănătate pot fi, de asemenea, rezolvate, iar în caz de infecție, mediul pacientului poate fi monitorizat mai ușor. Dacă se constată că cineva prezintă simptome, va fi notificat imediat medicul de familie și autoritățile competente. Totodată, părintele ar trebui să aibă dreptul de a decide dacă dorește ca copilul său să participe la educația față în față sau să urmeze cursurile în sistem online“, opinează deputatul UDMR de Sibiu.

Ce facem cu locurile de muncă?

Întrebat ce măsuri propune UDMR în domeniul protecției economice și în vederea revigorării economiei, Benedek a reiterat că protejarea locurilor de muncă trebuie continuată și consolidată, prin prelungirea pe toată perioada stării de alertă a măsurilor adoptate pentru acordarea indemnizațiilor de șomaj, măsurilor de protecție a locului de muncă, precum și amânarea plății ratelor la credite.

„Următoarele măsuri trebuie aplicate până cel puțin în iunie 2021: acordarea unei subvenții de stat de 41,5% din salariul brut, pentru angajații care revin din șomajul tehnic, timp de 6 luni (în loc de cele 3 luni, cum este în prezent); sprijin din partea statului pentru salariile angajaților care lucrează cu program de muncă redus, cu 75% din pierderea salariului brut; ajutor de stat de 75% din valoarea indemnizațiilor de șomaj tehnic plătite de întreprinderile mici și mijlocii în care reducerea activității se datorează epidemiei de Covid; sprijin pentru muncitorii agricoli sezonieri și pentru lucrătorii sezonieri din industria HORECA – în cazul pierderii de venituri în urma instituirii măsurilor de sănătate publică – cu o indemnizație lunară egală cu 35% din salariul minim, care poate fi solicitată timp de 3-6 luni“, a mai enumerat deputatul sibian.

El pledează pentru ca firmele mici și mijlocii să beneficieze până la sfârșitul pandemiei de o subvenție de la stat în valoare de jumătate din salariul brut lunar, dar nu mai mult de 2.500 de lei pentru a angaja persoane din categoria de vârstă sub 29 sau peste 50 de ani care anterior își pierduseră locul de muncă și care să fie menținute timp de un an.

O altă măsură dezirabilă ar fi acordarea creditelor de dezvoltare și investiții garantate de stat în vederea asigurării siguranței asistenței medicale și a siguranței alimentare, respectiv împrumuturi în valoare de 10 – 25 milioane de lei în cele două industrii, disponibile cu o garanție de stat de 90% și subvenție de dobândă de 100%.

„Sprijinirea IMM-urilor este un obiectiv central! Programul IMM Invest pentru finanțarea fondului de rulment pentru IMM-uri trebuie să fie operat eficient și cu o procedură simplificată. Întreprinderile mijlocii să aibă acces la împrumuturi de 10 milioane de lei, întreprinderile mici la 2 milioane de lei, iar microîntreprinderile la 1 milion de lei, cu o garanție de stat de 90% și subvenție la dobândă de 100%. De asemenea, vedem oportună creșterea fondurilor disponibile în programul IMM Invest la 20 de miliarde de lei, în primul semestru al anului 2021“, a mai punctat Benedek Zakariás.

Condiții pentru telemuncă și învățare la distanță

Dacă pandemia nu dă semne de încetinire, Benedek afirmă că este nevoie de un program eficient pentru susținerea parțială a achizițiilor de echipamente IT pentru angajații în regim de telemuncă, cu o sumă nerambursabilă de 2.500 lei de persoană. „Trebuie sprijiniți părinții ai căror copii minori studiază într-un sistem de învățământ la distanță. Ar trebui asigurată o subvenție de stat nerambursabilă de 1.500 lei pentru fiecare copil de vârstă școlară pentru achiziționarea de echipamente IT, cu condiția ca venitul brut lunar al familiei să nu depășească 5.000 lei“, a indicat acesta.