S-a încheiat a XX-a ediție a Festivalului Vándorcsizma - Evenimentul a fost un succes
Ediția a XX-a a Festivalului Vándorcsizma s-a încheiat, lăsând în urmă amintiri de neuitat și emoții încântătoare. Evenimentul, a avut loc în Parcul Greweln din Mediaș, a adunat participanți din întreaga regiune și a demonstrat încă o dată importanța și frumusețea tradițiilor noastre.
Festivalul a debutat cu o defilare tradițională, ce a pornit de la Casa Millennium și a parcurs străzile până la Primăria orașului. După acest moment impresionant, programul s-a mutat în Parcul Greweln, unde au avut loc spectacole de dansuri populare susținute de ansambluri din diferite județe din Transilvania. În paralel, concursul de gulaș, deja tradițional pentru festival, a captat atenția participanților, care au putut degusta delicioasele preparate gătite cu pasiune de echipele înscrise.
Copiii au avut parte de o mulțime de activități distractive pe toată durata festivalului. Târgul meșteșugarilor a fost un adevărat regat al creației, iar micuții au putut încerca diverse gustări tradiționale, precum kürtős kalács, langoș și multe alte delicii. Seara, atmosfera s-a încins odată cu concertele susținute de artiști cunoscuți, care au făcut publicul să danseze și să se bucure de momente unice. Iar la final a avut loc seara de dans.
Organizatorii acestei ediții, UTDM Mediaș, organizația județeană Sibiu a UDMR, organizația județeană Sibiu a SMCT și Asociația Culturală Gyöngyvirág, merită toate felicitările pentru eforturile lor de a aduce în prim-plan tradițiile și cultura comunității noastre.
Festivalul Vándorcsizma nu ar fi fost posibil fără sprijinul și implicarea Primăriei Municipiului Mediaș, Consiliului Județean Sibiu, Muzeului Astra, S.N.T.G.N. Transgaz S.A., OTP Bank România, Fundației Bethlen Gabor, Fundației Communitas și Uniunii Democrate Maghiare din România. Le mulțumim tuturor pentru susținerea acordată!
Ne bucurăm că am putut să fim alături de voi în această aniversară ediție a Festivalului Vándorcsizma și așteptăm cu nerăbdare revederea anul viitor. Până atunci, să păstrăm în inimile noastre frumusețea și bogăția tradițiilor noastre!
- A hozzászóláshoz be kell jelentkezni