Back to top

O tabără de succes, organizată de tinerii maghiari din Mediaș .

A cincea ediţie a „Taberei de înot”, organizată  în cadrul proiectului „Europa Minoritățiilor” de către Asociaţia Tinerilor Maghiar din Mediaş, s-a încheiat sâmbătă 1 august 2015. Întreg proiectul s-a desfăşurat în judeţul Harghita, în camping-ul din incinta Pensiunii „Napsugar” din Vlăhiţa şi a avut 72 de participanţi din diferite localităţi din judeţul Sibiu (Mediaș, Sibiu, Agnita, Șeica Mică, Boarta, Copșa Mică, Biertan, Dumbrăveni, Alma), respectiv câte 3 tineri din județele Harghita şi Covasna.

Timp de o săptămână, protagoniștii evenimentului au participat la cursuri de înot de 2 sau 3 ori pe zi și au participat la mai multe seminarii, jocuri interactive cum ar fi: montarea unei iurte, mânuirea arcului, seară de dans popular maghiar, astronomie, înot de seară, baseball secuiesc, floorball, karaoke şi multe altele.

“Suntem mulţumiţi de cum au decurs lucrurile în cadrul celui mai mare proiect al asociaţiei noastre. Locurile au fost suprasolicitate şi acest lucru ne dovedeşte că tinerii maghiari din judeţul Sibiu sunt interesaţi de proiectele noastre, iar munca pe care noi o depunem nu este în zadar. Sperăm că nici de data aceasta nu i-am dezamăgit. Pe lângă faptul că participanţii au învăţat să înoate sau să-şi perfecţioneze înotul, spre deosebire de ediţiile anterioare, am avut un program foarte diversificat. Le mulţumim încă o dată tuturor pentru efortul depus și partenerilor noștri pentru sprijinul acordat" a declarat președintele UTDM Medias, Balázs Botond.

Asociația Tinerilor Maghiari din Mediaș mulțumesc și pe această cale tuturor partenerilor și sponsorilor: Departamentului pentru Relații Interetnice, Direcției Județene pentru Sport și Tineret Sibiu, Societății Naționale de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. Mediaș, Centrului de Cultură al Județului Covasna, Consiliului Județean Harghita, Primăriei din Vlăhița, Fundației Communitas, S.C. Tech Serv S.R.L., S.C. FAG S.R.L., Consiliului Local al Tinerilor din Mediaș și nu în ultimul rând Asociației UIET.